Team Zone

Vorbe care zidesc si vorbe care smintesc

Skip to: Content | Sidebar | Footer

Trista, aberanta si absurda Politehnica (partea II)

6 February, 2014 (07:33) | Romania | By: Florin Popa

Ma duc asadar la rector. Care nu era la birou, desigur, urmand sa revina zilele urmatoare.
M-a luat ameteala …
Secretarele ma linistesc spunandu-mi sa las hartiile acolo si se ocupa ele sa le dea la semnat. Intreb atunci la ce bun tot circul cu mine plimband inutil hartii de la un etaj la altul. Vine si raspunsul potrivit: “Ca asa se face la noi …”.

Daca tot creasem o relatie, le intreb cum se numeste tipa de la Arhiva. N-aveau idee, “ca-i noua”, dar ma sfatuiesc sa intreb la “Resurse Umane”. Ma duc, cu un puternic sentiment de solidaritate cu mingile de ping-pong din raliurile finalelor de campionat mondial de tenis de masa.

Acolo il gasesc pe directorul de RU (sau adjunctul lui, nu mai tin minte exact), ii povestesc incidentul, ma ia cam de sus, nu stie cum o cheama pe angajata lui, cauta intr-un registru, imi spune un nume, ma tutuieste, il pun la punct, ii cer numele, nu mi-l da, plec.

Sunt un individ incapatanat, asa ca nu ma las, intru intr-un birou vecin si intreb inocent cum se numeste directorul de RU, ca n-am retinut exact numele de familie. Il capat, il notez si cobor la Arhiva.

La subsol, thriller. Doua matahale de la compania de paza (angajata de Politehnica) patrulau pe coridor. Cu harnasament complet. Nu mai cred de mult in coincidente, asa ca realizez ca eu eram cel vizat. Straniu sentiment. Mi se invarteau in cap tot felul de scenarii – unde sa sun, cum sa o fac, 112, sa filmez, sa inregistrez, …

Imi fac curaj, trec printre agenti si intru in Arhiva. N-am fost agresat, nici atins si nu mi-au adresat niciun cuvant. M-au urmarit insa constant cu privirea, ramanand pe coridor.

O chem pe fatuca cu numele obtinut, nu reactioneaza in niciun fel si-mi dau seama ca tipul de la RU mi-a dat un nume aiurea.
Cerberii, in continuare, tacuti, atenti si alerti.

Nu-mi dau seama ce o fi fost in capul individului RU. S-o fi gandit ca am sa devin violent si am sa sar la jugulara angajatilor Politehnicii. C-am sa-i vatam personalul fara nume. Cu toate ca, de la cap la coada, cu toate personajele, am avut un comportament linistit, civilizat si politicos, dar in acelasi timp critic cu tampeniile de reguli si cu atitudinea birocratica de acolo.

Da fatuca sa-mi inmaneze hartiile, cand realizeaza ca a completat gresit un formular. Zic OK, se mai intampla, sa inventeze un nou document si sa terminam. Usor de spus, complicat de realizat, deoarece formularul trebuia sa fie luat de la Facultatea de Mecanica …

O las in pace sa rezolve povestea, ii salut pe baietii de la paza, plec, ma intorc peste un ceas, iau hartiile si gata.

Iata-i asadar pe functionarii din Politehnica ! Nu-s in stare sa-si decline identitatea (sau mai degraba au nesimtirea sa nu se recomande) dar au tupeul sa asmuta agenti de paza fara niciun temei … .
O Politehnica mustind de birocratie, plina de incompetenti si, cireasa de pe tort, condusa de un rector mai tare ca notaru’ !

In zilele urmatoare am adunat diverse date de contact ale catorva institutii (Consiliu de Administratie UPB, Ministerul Invatamantului, …) hotarat sa fac nitel scandal si oaresce valuri pe tema data. Am cumpanit insa nitel si am decis ca nu-i o lupta pe care vreau (si care sa merite) sa o port si prin urmare am lasat-o balta.

 

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Trista, aberanta si absurda Politehnica (partea I)

30 January, 2014 (16:01) | Romania | By: Florin Popa

Sunt un absolvent al UPB (IPB pe atunci). Destul de mandru de acest aspect, cu toate ca nu mai practic ingineria de vreo doua decenii.
Am sa va povestesc in continuare cum am ajuns sa-mi fie rusine ca m-am intersectat la un moment dat (timp de vreo cinci ani) cu aceasta institutie.

In urma cu un an de zile, am ajuns in Politehnica impreuna cu doi foarte buni prieteni, stabiliti in Italia. Care, dovedind prezenta materiei cenusii, au pus punct definitiv capitolului Romania. Pe drumul catre obtinerea unor diverse certificari acolo, aveau nevoie de foile matricole si programele analitice de la facultatea pe care o absolvisera.
Completeaza ei cererile si formularele necesare si ni se spune ca pot sa ridic eu documentele dupa o luna, din Rectorat, de la camera 308, cu procuri notariale din partea celor doi.

A trecut luna si iata-ma ajuns la camera 308. Am fost intampinat abrupt si trimis la Arhiva. Intreb, lejer enervat, de ce la Arhiva daca initial mi s-a specificat clar si limpede camera 308. D’aia. Am lasat-o insa balta, punand-o la categoria “Birocratie tampita” si am purces catre Arhiva.

Pe undeva, pierduta printre rafturi, o fatuca. Care ma baga greu in seama, dupa ce o atentionez cu delicatete explicandu-mi prezenta si scopul vizitei. Moment in care, cu satisfactia idioata a functionarului obisnuit sa-l puna pe cetatean in situatii imposibile, tipa zice: “Nu puteti ridica documentele. Aveti nevoie de o procura notariala.” Dupa care mi-a oferit si ranjetul de satisfactie corespunzator. Pachet complet.
Intru intr-o oarecare paranteza. Tipa n-avea mai mult de 28 de ani. Cand a avut vreme sa-si insuseasca atat de bine comportamentul breslei functionarilor romani ?
A venit randul meu la grimasa de satisfactie, raspunzandu-i ca am cele trebuincioase, respectiv chiar doua procuri notariale. Cate una pentru fiecare persoana. Porneste (lejer dezamagita) femeia sa completeze acte si povesti – ca deh ! nu-i asa simplu sa ridici documente de o asemenea importanta, si la un moment dat imi da o hartie spunandu-mi ca trebuie sa merg la rector pentru ca acesta sa-mi aprobe … procurile notariale.

Ce sa faca ???
Altfel spus, la UPB o procura notariala nu este valabila decat daca este aprobata de rector !!! Incredibil ! Ma minunez. Apoi ma ciupesc. Inutil, eram treaz.

Bineinteles, nu am putut sa ma abtin sa nu-mi exprim (politicos) parerea despre halul de organizare si birocratia din institutie.
Ii cer si  numele. Nu mi-l da. Insist. Degeaba. Ii precizez ca nu este altceva decat un functionar obligat sa-si decline identitatea. In van, bineinteles.
Intrucat scopul era sa capat hartiile in cauza, ma duc sa iau vizele de la rector.

Strang deci din dinti si ma indrept catre biroul rectorului. Daca mi-am asumat recuperarea hartiilor, o duc pana la capat …

Cam asta ar fi prima parte a articolului. Suficient de jenanta pentru institutia de invatamant superior care se pretinde a fi “Politehnica”. Lucrurile insa nu s-au oprit aici. Veti vedea in partea a doua (saptamana viitoare) ce atlete desavarsite sunt PROSTIA, NESIMTIREA, IMPERTINENTA, IDIOTENIA, STUPIDITATEA si IGNORANTA.
Si cat de departe pot merge acestea. In finala direct.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Mititeii

22 January, 2014 (14:50) | Profesionisti | By: Florin Popa

Cred ca este potrivit sa incep cu un aforism al lui Jean Anthelme Brillat-Savarin:

“Bucatar devii cu timpul, gratargiu te nasti.”

Imi plac mititeii. Cei de calitate, bineinteles, pe care nu-i gasesti pe toate drumurile. Daca iei insa drumul Branestiului, cu siguranta ii vei afla. Exact ce am facut eu sambata trecuta, profitand de o vreme superba, neobisnuita pentru miezul iernii.

Nu stiu cat sunt de specifici sau de traditionali, dar cu siguranta mititeii au devenit un element de identitate al natiei noastre. Printre putinele. Ne si definesc, cumva (dar despre asta intr-un articol viitor).

Mi-am pus in minte cateva lucruri la inceputul acestui an. Unul dintre ele este continuitatea articolelor de pe blog (pana acum pare ca ar functiona). Un altul, cu mult mai important, este sa aduc un elogiu profesionistilor. Unde, cat, cand si cum pot.
O lauda celor care isi fac bine treaba. Cu pasiune, daruire si cu stralucire in priviri, indiferent ce ar face. Pare destul de greu de crezut, dar inca mai sunt. Din nefericire, din ce in ce mai putini …

In articolul “Oamenii de langa noi” mi-am aratat pretuirea pentru paznicii unei balti.

Acum, deoarece vorbim despre mititei, voi continua cu un gratargiu. Care ceas de ceas, fie iarna, fie vara, in fum si caldura, are grija ca tot ce iese de pe gratar sa fie perfect. Nici in sange, nici ars, patruns atat cat trebuie, cu aromele pastrate. Sa mai mentionam repetitivitatea ? Monotonia ? Imaginati-va doar o zi de sambata, august, 40 de grade si mii de mititei comandati …
Respectul meu pentru Vili, gratargiul care face ca mititeii de la Branesti sa fie speciali.

N-am sa-i las la o parte nici pe chelneri. In picioare intreaga zi, intr-o alergare constanta, tot timpul atenti, serviabili, mereu zambitori, interactionand clipa de clipa cu tot felul de personaje, intampinand dorintele fiecaruia, mereu la dispozitia noastra. Cu o memorie de invidiat, ne recunosc, isi aduc aminte de preferintele noastre si, fara a-i neglija pe ceilalti, isi gasesc vreme sa schimbam cateva vorbe.
Nu radeti, nu am dat blogul pe SF. Dar aveti dreptate, am descris un personaj ideal. Mai poate fi totusi intalnit si in lumea reala.
“Chapeau bas” pentru Doru si pentru Jardel (Petrisor), care pun pe mese mititeii pregatiti de Vili.

Asadar, daca sunteti in drum spre sau dinspre mare, nu-i ratati pe cei mici de la Branesti. Sunt deosebiti. Ultimul restaurant pe stanga cum veniti dinspre Bucuresti sau primul pe dreapta, imediat ce intrati in Branesti, mergand spre capitala.
Un aspect important aici (si foarte rar intalnit in Republica): mititeii sunt la fel intotdeauna. Aceeasi reteta, acelasi aspect, acelasi gust si aceeasi savoare. Mai ceva ca McDonald’s.
Si cum un podium are trei locuri, ii mentionam aici si pe mititeii de la Dedulesti (Dealul Negru), si pe cei de la Cocosatu’.

 

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Cel mai frumos Team Building

17 January, 2014 (18:34) | Team Building | By: Florin Popa

Anul trecut am participat la o licitatie pentru o sesiune de Team Building. Am depasit cu succes o prima triere si a urmat o intalnire de tip 1-10. Adica eu unul si ei vreo zece. Prezentari, discutii, intrebari, povesti. In ciuda unei pareri foarte bune pe care o am despre mine, am fost mediocru. Nu stiu de ce, mai ales ca astfel de prezentari sunt, in general, unul din punctele mele tari …

Catre sfarsit mi s-a adresat intrebarea: “Care a fost cel mai reusit Team Building pe care l-ati sustinut pana acum ?”. Raspunsul meu, cu toate ca sincer si bazat pe realitate, a fost comun: “Toate sesiunile de Team Building pe care le-am organizat pana acum au fost deosebite, fiecare in felul ei – prin oameni, interactiune, exercitii, locatie, etc.”.

Am pierdut licitatia, in buna parte datorita prestatiei cenusii, dar, cred eu, si din lipsa unui raspuns stralucitor la intrebarea finala. Imediat dupa intalnire am filtrat din nou cele aproximativ 300 de evenimente derulate si, dintr-o data, s-a facut lumina !

Povestea s-a petrecut in primavara anului 2012, iar participantii au fost … 60 de copii. Doua clase de a sasea dintr-o scoala bucuresteana. O competitie intre cinci echipe de 11-12 pusti.

Am imaginat special pentru ei, in Herastrau, un modul de Treasure Hunt in care au avut de rezolvat diverse enigme, ghicitori, jocuri logice, au cautat indicii plasate in diverse locuri din parc, au vizitat principalele obiective din zona si s-au orientat pe traseu cu ajutorul dispozitivelor GPS.
Venind vorba despre GPS …

De la bun inceput am agreat ca fiecare echipa (din cele cinci formate) sa fie secondata (din umbra) de cate un parinte. Mamici si tatici. Le-am povestit pe scurt ce urmeaza sa se petreaca, cum si pe unde, apoi am ajuns la GPS-uri si la utilizarea lor. S-a declansat un oftat general … ce-o sa se intample, ca-i greu, ca n-au sa poata sa-i ajute, ca n-au sa se descurce ei, darmite copiii …

Am rugat fiecare echipa sa-si desemneze cate un “navigator” responsabil cu orientarea si i-am adunat sa le povestesc cum se utilizeaza GPS-urile. Le povestesc eu despre butoane, povesti, ca apasand aici se face harta mai mare … . Moment in care unul dintre copii spune: “Adica zoom.”.
In cinci minute toti stiau sa utilizeze GPS-urile.

Si acum, dupa mai bine de 11 ani de cand mi-am inventat acest job, am emotii inainte de inceperea oricarui Team Building. Pentru ca imi pasa. Ei bine, emotiile inaintea acestui eveniment au fost de cateva ori mai mari decat cele obisnuite.
Pentru ca nu aveam idee despre cum voi comunica si interactiona cu participantii copii.
Pentru ca nu stiam cum am modelat probele de Treasure Hunt (nu-i bine daca totul este foarte complicat si este la fel de rau daca exercitiile sunt simple).
Pentru ca aveam pentru prima data o astfel de experienta.

Totul a iesit impecabil.

Si fiindca lucrurile au fost serioase, la final a avut loc un debriefing al celor petrecute. Cum s-au organizat, ce a fost bine, cum au comunicat, cum si-au asumat diverse roluri si responsabilitati, ce s-ar fi putut face mai bine. Cu participare infocata, cu observatii pertinente si aspecte excelent punctate de copii !
Bineinteles ca nu a lipsit festivitatea de premiere, in care fiecare echipa a fost recompensata (bomboanele de ciocolata functioneaza intotdeauna !).

A fost un Team Building extraordinar. Reconfortant.
Am apreciat intr-un mod deosebit caldura si sinceritatea copiilor. Modul direct in care au discutat, intrebat si raspuns. Inocenta. Inteligenta. Sufletul pus in tot ceea ce fac. Modul in care ne-au acceptat si integrat. Incredibil cat de frumos s-au organizat, cat de mult s-au implicat, cat de seriosi si responsabili au fost si cum au actionat ca echipe pentru atingerea obiectivelor.

Mi-am pus in gand sa reeditez episodul, din cand in cand. Pentru a reface legatura cu partea frumoasa a lumii.

De ce mi-a luat asa de mult sa-mi dau seama ca acesta a fost cel mai reusit Team Building ?

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Hotia. Clinica Europe Eye

13 January, 2014 (14:20) | Romania | By: Florin Popa

 

 

Astazi am sa scriu despre hotie. Despre a fura. Despre unii dintre cei prinsi cu mana in buzunarele noastre. Nu borfasii de rand au sa fie subiectul, ci o companie multinationala. Cu pretentii si preturi pe masura. Mari, bineinteles. Care se vrea un etalon in industrie.
Este vorba despre clinica oftalmologica Europe Eye. Niste hoti ordinari …

Cuvintele scrise pana acum nu-s deloc usoare. Sunt, insa, versiunea delicata, din respect pentru voi, cei care cititi aceste randuri, nu pentru cei de la Europe Eye.

Nu sunt un fan al pravaliei mentionate, dar ii vizitez la fiecare 3-4 luni cu mama, care are probleme cu vederea. Mergem acolo DOAR datorita unor doctori deosebiti, cu care s-a creat, intr-un oarecare fel, o relatie. Oameni pe care ii pretuim pentru profesionalism si pentru dragostea de meserie. A fost initial Raluca Malaeanu (vezi articolul “Incompetenta. Astazi despre specialistii oftalmologi”). A plecat din RO. Am continuat cu Simona Buliga. A emigrat si ea. Acum este Carmen Toma. Cat o mai sta pe aici.

Ajung asadar acolo in primavara anului trecut (21 mai 2013), impreuna cu mama, ea la controlul periodic si eu la o consultatie pe care mi-am propus sa o fac la fiecare doi ani. Programare anterioara si tot ce trebuie. Platim in avans pentru consultatii – ceea ce ma enerveaza cumplit, dar asa isi manifesta Europe Eye respectul fata de client – vizita se deruleaza si gata povestea. 100 RON pentru fiecare consultatie.

Dupa 2-3 zile ajung la ai mei si mama imi arata o reclama dintr-un ziar. Care, pe scurt, spunea ca Europe Eye desfasoara o campanie aniversara (celebrau 2 ani de furat in Romania, cred) si fiecare consultatie are pretul de 5 Euro in perioada 16 mai – 30 iunie 2013.
22 RON la cursul mediu din luna mai.
Am regasit apoi reclama in alte cateva publicatii. In plus, se afla si pe site-ul Europe Eye.

Nu-mi place sa acuz fara sa aduc dovezi, fapt pentru care va pun la dispozitie o copie a bonului fiscal corespunzator platii uneia dintre consultatii si o copie a reclamei despre care am vorbit.

Bon fiscal
Reclama ziar

Ce inseamna sa iei 100 RON pentru un lucru pe care il vinzi de fapt cu 22 RON ?
Simplu. FURT LA DRUMUL MARE !!! Pe vremea lui Tepes asa ceva se trata cu emulsie de TEAPA !!!

Instantaneu am facut o reclamatie in termeni duri, dar totusi civilizati.

“…

Observ, asadar, cu mare neplacere, ca am fost inselati si am fost taxati cu 23 Euro pentru fiecare consultatie. In loc de 5 Euro. Se cheama furt. Fals. Inselaciune. Reclama mincinoasa. Se intra in zona penala.

Situatia este extrem de grava, fapt pentru care astept un raspuns prompt si o propunere de solutionare a acestui incident.

In asteptarea unei reactii rapide si responsabile care sa rezolve aceasta posibila neintelegere, aleg sa nu inaintez deocamdata reclamatia catre ANPC si sa nu initiez procedurile de a va actiona in instanta.

…“

A doua zi primesc un telefon de la o individa din conducerea institutiei (am scris “individa” pentru a nu utiliza vreun epitet sau ceva) si purtam o discutie in care tipa arata ca habar n-are ce am scris eu in reclamatie, nu manifesta nici macar un gram de bun simt, are o atitudine complet lipsita de respect si incearca sa ma convinga ca reclama se adresa doar celor care urmau sa devina clienti Europe Eye (cititi si analizati singuri), ca nu am dreptate si sa-i spun ce doresc de fapt.

Nu intru in mai multe detalii, am trecut la vorbe ceva mai aspre, finalul fiind propunerea duduitei sa ne fie returnati banii pentru ambele consultatii. Acceptata de mine.

Am mers in ziua urmatoare, am recuperat banii pentru una dintre consultatii (mama aruncase bonul ei fiscal) si nu am insistat cu scandalul pentru cealalta intrucat am considerat ca este un razboi pe care nu merita sa-l port.

Iata, asadar, la ce se preteaza clinica Europe Eye. Patronat si management strain. Turcesc. Etica, valori, corporatie, profesonalism, respect pentru client.

Saçmalık. Bullshit.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Echipe

9 January, 2014 (23:11) | Team Building | By: Florin Popa

Constat ca, pe zi ce trece, imi place din ce in ce mai tare sa astern vorbe pe hartie.

Fiecare sesiune de Team Building mobilizeaza in competitie un numar de echipe care parcurg o succesiune de exercitii. Echipele au, de la bun inceput, propria identitate – banderole de diverse culori, nume pe care si le-au ales, brand-uri, etc. La un moment dat, fiind la munte, am considerat ca ar fi dragut ca echipele sa poarte nume ale unor animale emblematice, cum ar fi ursii, lupii, vulpile, …

Ideea a prins si, din cand in cand, apelez la acest mod de diferentiere a echipelor.

Ei bine, de aici incepe partea interesanta a povestirii.

Imi pun palaria de inginer (ceea ce si sunt ca pregatire de baza) si va spun ca in mai bine de 80% din cazuri, cei care inving sunt Lupii. In 10% din cazuri Vulpile reusesc sa castige competitia. Iar Ursii fac cum fac si aproape intotdeauna se plaseaza pe ultimul loc (cam 70% din situatii).

Nu am neaparat o explicatie a fenomenului.

Este incredibil cat de mult intram in pielea personajelor pe care le jucam sau reprezentam. Sau in rolurile care ne sunt atribuite. Astfel, ursii sunt ceva mai lenti, mai linistiti, preferand sa se bucure de viata si de lucrurile din jur (miere, afine, mure, exercitii) si nu manifesta un interes deosebit in a castiga o competitie. Vulpile se bazeaza pe inteligenta, agerime, viclenie, work-around-uri si shortcut-uri (am folosit special termenii in EN, intrucat cei din RO pot avea alte conotatii) si castiga atunci cand nu li se opune o echipa puternica si unita (care sa le dejoace planurile si sa le contracareze actiunile).

Lupii inseamna haita. Echipa, altfel spus. Ierarhie si respectul acesteia. Proceduri. Lucru in echipa si spirit de echipa extraordinar. Vor lupta de la inceput si pana la sfarsit, pana la ultima picatura de energie. Au rabdare, sunt staruitori si nu vor abandona niciodata. Sintetizand intr-un singur cuvant – INVINGATORI. Si castiga, aproape de fiecare data.

Desigur, o ipoteza.

Oricum, sunt convins ca ati sesizat talcul acestei povestioare, inteles la care am sa revin la un  moment dat, intr-un alt articol.

Ar mai fi, desigur, zimbrii, cerbii, vulturii, soimii, condorii, acvilele, bufnitele … dar, deocamdata, datele adunate nu sunt concludente (si nici personalitatile acestora nu sunt atat de distincte in memoria colectiva, poate).

Va tin insa la curent cu viitoarele observatii !

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

2014

6 January, 2014 (23:08) | Mititele | By: Florin Popa

De cateva zile cumpanesc daca sa incep anul pe blog cu o urare sau ba. Sa fiu banal sau nu. Pe blog. Am decis sa da.

Absolut tot ceea ce voi scrie, ura sau dori in continuare va este adresat si ma vizeaza in mod nemijlocit. De unde si alternanta de persoana si de exprimare.

Va urez sa va bucurati de fiecare zi, de zambetul copiilor din jur, de firul de iarba, de oamenii intalniti, de raza de soare si de picatura de ploaie, de cuvintele ascultate si de vorbele spuse.

Imi doresc tihna.

Va doresc sa savurati clipele petrecute alaturi de cei in varsta. Seniorii. Parinti, bunici, strabunici. Niciun astfel de moment nu se va mai intoarce vreodata. Aratati-le acum pretuirea voastra, nu dupa ce nu mai sunt printre noi.

Sunt satul de indarjire si competitivitate absurda si imi doresc sa am de-a face – in Romania – cu oameni destinsi, frumosi, civilizati, normali.

Nu uitati sa zambiti. Faceti glume si savurati umorul celorlalti. Fiti ironici, dar nu uitati ca la fel de bine puteti fi voi subiectul urmator.

Vreau sa traiesc intr-o societate in care respectul sa fie prima litera a alfabetului si am nevoie de un mediu care sa pretuiasca valorile.

Va doresc sa depasiti varsta lui Neagu Djuvara si sa aveti energia, pofta de viata, serenitatea si inteligenta ascutita pe care acesta le dovedeste de fiecare data.

N-am cum sa va urez sa nu aveti necazuri sau probleme. Pentru ca acestea ne potopesc de pretutindeni. Dar va doresc sa aveti inteligenta de a le recunoaste si puterea de a le ocoli sau depasi.

Ar fi ele multe de zis si de urat, dar categoria este “Mititele”, asa ca ma opresc, deocamdata, aici.

Un ultim lucru, totusi. Poate cel mai important. Trebuie sa facem noi ceva pentru ca nazuintele noastre sa devina realitate. Nu exista nici zane si nici spiridusi care sa ne indeplineasca dorintele. Putem sa jucam insa, din cand in cand, rolul de vrajitor si sa ne apropiem de un vis. Sau sa-i ajutam pe altii sa si-l infaptuiasca.

Nu trebuie sa facem neaparat pasi mari. Un zambet este, probabil, inceputul cel mai potrivit.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Oamenii de langa noi

26 December, 2013 (21:15) | Profesionisti | By: Florin Popa

In timpul liber (si vreau sa multumesc si pe aceasta cale conducerii de partid si de stat ca face tot ce-i sta in putinta sa creeze timp liber antreprenorilor din Republica) merg la pescuit.

Totul in viata este o balanta. Pe un taler, la mine, sunt sesiunile de Team Building. Anual, zeci de evenimente si mii de participanti. Oameni, dezbateri, interactiune, dinamism, implicare, discutii, neprevazut. Daca nu ai grija de celalalt taler, o iei razna …

Fapt pentru care alegerea mea este iesirea in natura. Pescuitul. Contemplatia pe malul baltii si actiunea pe marginea lacului. Cateodata prind peste, cateodata ba, ceea ce conteaza mai putin. Este o activitate care imi face placere, in care ma regasesc, ma incarc pozitiv si care (alaturi si de altele, desigur) inseamna pentru mine continutul celuilalt taler al balantei. Echilibrul.

Sunt un roman obisnuit, care nu a fost in stare sa paraseasca meleagurile mioritice. Din mai multe motive, despre care am sa scriu, poate, la un moment dat.

Vad cum in jurul meu totul se degradeaza si se naruie. Sublimeaza. Respectul, modul in care interactionam, cum comunicam (sau mai degraba cum nu mai comunicam), valorile, prietenia, educatia, cuvantul, verticalitatea, asumarea. Totul.
Relatiile umane se destrama. Legea entropiei.
It can only get worse (bigger) …

Din primavara am inceput sa merg la pescuit pe o balta cu regim “Catch & Release”. Nu tocmai aproape de Bucuresti, nu foarte batuta de pescari, amplasata intr-un peisaj superb, cu peste, si, cel mai important, cu oameni de calitate care au grija de lac. Cativa paznici deosebiti, veseli tot timpul, civilizati, cu mult bun simt, optimisti si cu un “ceva” care s-a pierdut de mult la oras. Traian, Marin, Nelu, Mitica, Fane si Aurica – fiecare cu personalitatea, varsta, intelepciunea, talcul si farmecul lui.

Am o relatie foarte buna cu toti si aproape intotdeauna ne luam ragazul sa depanam povesti pe malul baltii, sa comentam una sau alta, sa forfecam cate ceva, sa ne dam cu parerea despre ce se mai intampla prin jur.

Timpul a trecut, a venit iarna, de mai bine de o luna am pus unditele in cui si astept rabdator caldura, dezghetul si luna martie.

Si iata ca am ajuns in ajunul Craciunului (si la miezul scrierii, de fapt). O perioada speciala a anului, in care ai langa tine familia si prietenii foarte apropiati. Oamenii care cu adevarat conteaza in viata fiecaruia. Ii intalnesti, vorbesti cu ei, ti se ureaza si le urezi toate cele bune.

Ei bine, printre primii care mi-au urat Craciun Fericit in acest an s-a aflat Traian, unul dintre paznicii amintiti ceva mai devreme.

Sunt o multime de lucruri mici care conteaza in viata. Si un astfel de gest aduce un licar de speranta ca am putea sa ne indreptam …

La Multi Ani, Traian !

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

La Trezorerie

17 December, 2013 (18:09) | Romania | By: Florin Popa

Ca persoana juridica si oarecum normala, nu aveam cum sa nu-mi intersectez cararile profesionale cu ceea ce se cheama Trezorerie. TOTAL inutila institutie numita Trezorerie, mai exact. Motivul este din zona banalului – undeva in trecut am avut doua sesiuni de Team Building cu entitati de stat.

Satul, la un moment dat, de mers pe la Trezorerie pentru a colecta celebrele extrase de cont, imi pun in minte sa inchid contul. Ma interesez de acte, documente, povesti necesare – nimic. Decat stampila unitatii.

Nu stiu ce sa fac. Sa las gluma sa curga, sperand ca va fi sesizata (“decat” vs. “doar”), sa infierez sau sa “ma impiedic” … . Am ales calea de mijloc.

Ma prezint la ghiseu, imi spun poezia, mi se da formularul potrivit, il completez constiincios si il predau functionarei.

Redau in continuare dialogul (nu-i fictiune, din nefericire). F = functionara.

F:       – Nu e bine. Trebuie sa scrieti motivul pentru care vreti sa inchideti contul.

Eu:     – Am pus o liniuta in zona respectiva, intrucat motivul ma priveste.

F:       – Nu se poate. Trebuie neaparat scris un motiv.

Eu:     – Sa zicem ca nu mai vreau sa am cont la Trezorerie.

F:       – Nu se poate. Nu este un motiv acceptat.

Eu:     – Bun. Sa zicem atunci ca m-am saturat sa vin dupa extrase.

F:       – Nici acesta nu este un motiv acceptat.

Respir adanc, imi caut vorbele civilizate si tonul moderat si fac oaresce morala (a se citi vorbesc in vant) pret de cinci minute – despre functionari, despre cine ii plateste, despre atitudine, comportament … usual stuff. Avand in vedere dorinta de a duce la capat povestea, continui discutia.

Eu:     – Care ar fi atunci motivele acceptate ?

F:       – Ca nu mai lucrati cu statul. Sau ca v-ati mutat sediul in alt sector.

Intamplarea face ca tocmai schimbasem sediul pravaliei …

Asa ca aleg varianta cu sediul, completez formularul si-l dau functionarei.

Moment in care pe fata tipei infloreste un zambet ca mai jos. Macar 50 MP. Larg. Imens.

Isi drege tipa glasul si-mi susura cu o satisfactie greu de reprodus:

F:       – In aceasta situatie speciala avem nevoie de originalul noului CUI si de o copie.

Normal ca nu-l aveam la mine pe CUI. Moment Kodak. M-a ciuruit. Au zburat astfel sperantele mele ca am sa inchei “dintr-o prezentare” inchiderea contului …

Cum n-aveam variante de inregistrare a momentului, incerc sa-l imortalizez pe blog …

Asadar, nu va amagiti crezand ca-i lucru lesne sa inchizi un cont. La Trezorerie.

Dar stati linistiti, nici de BRD nu-i usor sa te desparti …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Blog Team Building

5 December, 2013 (00:12) | Mititele | By: Florin Popa

Si daca tot am apucat acest drum, sa continuam.

Acest articol se va inscrie perfect in categoria “Mititele”. Fiind, de fapt, un anunt.

Am tocmai “inventat” inca un blog (de parca nu era suficient actualul in care oricum nu prea scriam …). Similar povestii cu parintii care au un copil si mai fac unul cu convingerea ca “au sa aiba grija unul de altul”. Om vedea …

Este vorba despre un blog dedicat in exclusivitate sesiunilor de Team Building. Un blog simplu, structurat pe doua planuri: unul in care oricine poate publica un articol despre Team Building in general, despre sesiuni la care a participat, despre lucruri care i-au placut (sau nu), despre locuri frumoase, oameni deosebiti … . Articolele au sa apara pe blog instantaneu, fara nicio moderare sau cenzura. Din respect pentru voi si din respect pentru mine.

Sa adaug aici cat sunt de speriat (cu ghilimelele de rigoare) de ceea ce se scrie si vehiculeaza in mediul on-line ? Spunea un prieten, de mult: “Nimic nu ma mai mira. Totul ma sperie.”

Si un al doilea plan, cu acces restrictionat prin intermediul parolelor, vizand fiecare sesiune de Team Building derulata, cu cateva ganduri asternute de mine si cu poze dragute surprinse in timpul evenimentului. Aceasta a doua parte se doreste un “preview” al sesiunii, disponibil la cateva ceasuri dupa incheierea evenimentului. Un intermezzo pana la livrarea DVD-ului care include toate pozele, filmele, exercitiile, echipele, descrierile si, desigur site-ul. Amintirile. Repet, aici vor avea acces doar cei care au participat la sesiunile respective de Team Building, si doar la sesiunea lor.

http://teambuilding.teamzone.ro

Team Building Blog

In aer pluteste parca o intrebare nerostita … asa ca am sa raspund. Nu am cont pe Facebook.
Nimeni nu-i perfect …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Revenire

3 December, 2013 (09:45) | Mititele | By: Florin Popa

La inceputul lui 2011 debutam, cu dificultate si dupa serioase ezitari, in zona blogurilor. Imi manifestam atunci si indoiala ca am sa fiu in stare sa-mi mentin starea de a scrie. Si pare ca nu m-am inselat … m-am oprit dupa doua luni si opt articole.

Intre timp am devenit mai intelept (ma amagesc eu) cu vreo doi ani si iaca am reusit sa ma adun (nici nu mi-a luat mult) cat sa reiau seria de ganduri asternute pe hartie.

Imi place sa duc la bun sfarsit lucrurile de care ma apuc, asa ca am incercat sa gasesc cauza acestor doi ani de pauza. Poate pentru ca fiecare articol imi consuma mult timp si energie. Poate din cauza faptului ca sunt perfectionist si vreau ca tot ce imi iese din mana sa fie de o calitate ireprosabila. Poate pentru ca imi doream articole nepotrivit de mari pentru acest mod de comunicare. Poate dintr-o oarecare delasare. Una peste alta, un cumul de factori care au dus la o stare incompatibila cu a scrie pe blog.

Si pentru a arata ca n-au trecut de pomana anii cei doi, am sa incerc o alta abordare de aici incolo. Inventez asadar categoria “Mititele”. Lasand la o parte apropierea de “mititei” (ai caror fan declarat sunt), voi incerca sa scriu articole de mica dimensiune, directe, cu talcul lor, care n-au sa mai necesite (sper) zeci de prelucrari, reformulari, aranjari sau corecturi si care sa ajunga rapid la cei carora le sunt destinate.

Asadar de astazi sunt din nou ON pe blog, cu intamplari, idei si oaresce cugetari pe alocuri.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Atitudinea de CLIENT

4 April, 2011 (18:45) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Cat pe ce sa uit de binefacerile civilizatiei si de starea de liniste pe care ti-o da mersul dimineata cu masina prin Bucuresti. Avand in vedere specificul activitatii mele (sesiuni de Team Building), programul imi este, in general, suficient de flexibil cat sa pot evita haosul si aglomeratia traficului din capitala. Un pret corect, cred, pentru sambetele si duminicile petrecute “la serviciu”.
Astfel, acest articol s-a nascut (in forma sa bruta) la volan, unde, in locul unui drum de 10 minute am avut la dispozitie un ceas in care am putut sa reflectez intr-o oarecare tihna la lumea din jur.

Filosofia mea de business este centrata in jurul Clientului. De aceasta data m-am gandit ca ar fi interesant sa pun pe hartie cateva vorbe din cealalta parte a “baricadei”, respectiv despre ce inseamna sa fii client.

Vreme de prea multi ani, ca natie, n-am avut incotro decat sa stam plecati si sa acceptam umili cele doua clase ale macelarului din colt, ingamfarea vanzatoarei de la alimentara, aerele functionarului impertinent …
S-au schimbat insa timpurile si trebuie sa ne luam in serios rolul, si, mai ales, responsabilitatile calitatii de client. Daca stam pe margine si acceptam orice aberatie de comportament a oricarui furnizor, maine acesta va face un pas mai departe in ceea ce inseamna calcarea noastra in picioare. Ca merge.

Este deci cazul sa cerem in mod constant respect si comportament decent de la cei care se afla in partea cealalta a tejghelei. Mai departe de o relatie normala intre persoane (lucru care nu mai tine de mult la noi in societate), nu uitati ca suntem cei care platim pentru serviciile respective. Ca furnizorul/functionarul in cauza isi ia salariul pentru ca noi cumparam de la el. Sa-l facem sa inteleaga acest aspect. Daca noi nu mai existam – adica mergem la alta taraba – el va disparea. Daca nu pricepe notiunea, sa ne asiguram ca seful lui o va face.

Asa ca, de fiecare data, cereti si notati-va numele persoanei sau functionarului care va sfideaza. Cereti, de asemenea, sa discutati cu seful lui direct. Sa invete ca viitorul lui depinde direct de modul in care se comporta fata de cei pe care ii serveste. Ca nu se afla la el pe mosie si ca nu el este persoana care face regulile in acest joc. Ca se afla acolo pentru a va fi de folos.
Nu ezitati nicio secunda sa puneti pe hartie cele petrecute si sa faceti o plangere catre conducerea companiei respective. La nivel de Romania sau la sensibilul nivel “corporate” – internetul va va pune la dispozitie datele de contact de care aveti nevoie.
De asemenea, nu neglijati niciun for care reglementeaza activitatea companiei respective – ANPC, ANRE, ANCOM, … – faceti reclamatii peste tot si nu uitati sa treceti in CC, de fiecare data, conducerea intreprinderii respective. Sa stie ce si de unde i-a lovit.

Consider ca este, indiscutabil, datoria noastra, ca clienti, sa cerem sa fim respectati, serviti la timp, bagati in seama. Noi fiind cei care facem regulile. Reguli de bun simt, desigur.
Si sa avem grija ca intotdeauna, la randul nostru, sa tratam civilizat si cu respect orice furnizor.

Aud de multe ori in jur sintagma “parteneriatul dintre client si furnizor”. Nimic altceva decat un dragut discurs de vanzare, pentru ca in realitate nu exista asa ceva. Clientul si furnizorul vor fi intotdeauna de parti diferite ale baricadei, intrucat au interese diferite. Una din parti vrea sa cumpere un produs sau serviciu de o calitate cat mai buna, la un pret cat se poate de mic, de la cineva de incredere, iar celalalt va incerca sa vanda cat mai mult, la un pret cat se poate de mare, oricui.
Niciodata nu vor fi parteneri. Ceea ce nu exclude o relatie civilizata, mutual avantajoasa, de tip win-win.

Cu siguranta este responsabilitatea noastra sa incercam sa schimbam lucrurile din jur. Cu masura si ratiune, asa cum spunea cineva:

“Accept the things you cannot change,
have the courage to change the things you can
and have the wisdom to know the difference.”

As incheia spunandu-va ca adoptand o astfel de atitudine nu va veti simti neaparat mai bine.  Nu-i deloc o placere sa incerci sa educi tot soiul de indivizi care au absentat din plin la cei 7 ani de acasa. Veti consuma timp, energie si cu siguranta nu va veti face prieteni. Dar ati lasat in urma o lectie, si, poate, un viitor client nu va mai “beneficia” de nesimtirea cu care ati fost tratat.
Nu mai lasati deci capul in jos in fata ghiseului, luati atitudine si indreptati strambatatea din jur, daca tot ati decis sa ramaneti in Republica …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Incompetenta. Astazi despre specialistii oftalmologi

24 March, 2011 (11:29) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Incompetenta s-a aciuit peste tot in jurul nostru si prinde radacini tot mai puternice cu fiecare zi. Este pretutindeni. O putem detecta imediat la idiotii care ne conduc si este prezenta, din nefericire, in fiecare strat al societatii.
Pare ca nimeni nu mai face cum trebuie ceea ce are de facut, si, prin urmare, putine sunt lucrurile care inca mai merg cat de cat normal. Priviti cu atentie in preajma si ma indoiesc ca veti gasi ceva care sa functioneze cum ne-am astepta.

Ne place sau ba, exista (deocamdata, cel putin), un singur sens al curgerii timpului. Cu consecinte directe si ireversibile, dupa cum incepem sa constatam dupa o oarecare varsta …
Altfel formulat, vad eu acum ceva vreme ca … nu mai vad. Nu asa bine ca altadata. Mai exact, oarece probleme cu focalizarea la distanta si contururi usor dublate.

Constient de incompetenta care ne inunda, imi propun, de la bun inceput, sa merg la cel putin 2 specialisti. Zis si facut. Merg la primul, primesc o prescriptie. Merg la al doilea, mai primesc una. Bineinteles, diferita de prima. Nu cu mult, dar suficient cat sa-mi ridice intrebari si sa ma determine sa apelez si la un al treilea. Merg si acolo si ma aleg cu o a treia prescriptie …
Incotro, asadar ?
Trei retete diferite, pentru o poveste minora. Imaginati-va ce se petrece cu cazurile unde timpul si un bun diagnostic fac diferenta intre viata si moarte. De fapt, nu-i cazul sa va imaginati, intrucat vedeti, cititi sau auziti despre asta in fiecare zi. Situatii de multe ori soldate tragic. Cu incompetenti care nu patesc nimic si-si continua netulburati sirul victimelor. Vezi Ciomu, Amelia Antoniu, “Lazarescu”, maternitati si alte mii de cazuri despre care probabil nu vom sti niciodata nimic …

Din fericire pentru mine (de aceasta data, bineinteles), la ultima consultatie am gasit un doctor care merita cu adevarat sa fie numit astfel. Profesionista, cu licarul pasiunii pentru ceea ce face, destinsa, cu atitudinea potrivita, si, mai ales, cu un zambet natural pe chip. O persoana care stie ce face si, mai mult decat atat, este capabila sa lase aceasta impresie si pacientilor.

O recomand deci calduros (mi-am dus si mama la o consultatie, ocazie cu care mi-am confirmat buna parere formata deja). Este vorba despre Raluca Malaeanu si de LaserOptics – va stau la dispozitie pentru date de contact suplimentare, daca este cazul. Inca o data, o recomand, si, credeti-ma, sunt al naibii de rau in postura de client.

Mai departe, pe firul povestirii, cu o decizie in ceea ce priveste reteta, pornesc sa-mi fac ochelari. Gasesc, nu tocmai usor, o pravalie si un model care sa-mi placa (chestie de gusturi, deh). Comand ochelarii si merg in ziua urmatoare sa-i iau. Ii probez, par OK, nu vad o schimbare, mi se spune ca “dioptria este mica si nu voi sesiza diferente”. Plec si intr-o ora imi dau seama ca indivizii imi inversasera dioptriile la lentile. Stanga cu dreapta. Pentru ca totul sa fie si mai “hazliu”, notati ca la 2 ceasuri dupa ce am comandat ochelarii – doar pentru a ma asigura ca au inteles corect – sunasem la pravalia in cauza pentru a ma asigura ca stiu ce trebuie sa faca …
Bineinteles ca n-au fost in stare sa-si duca banala treaba la bun sfarsit.
In ce lume facem umbra, deci ?

N-am cum sa inchei fara a va recomanda sa evitati consultatiile la Optiblu – sunt ceva mai ieftini, la o prima vedere, dar au specialisti de o calitate indoielnica si un management de toata jena, care permite aparitia situatiilor cand, avand facuta o programare, la fata locului vi se spune, senin (si cretin) ca doamna doctor nu este, nu a venit si nici nu vine …

De asemenea, nu alegeti nici clinica Romar. Sunt varza si acestia …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

City Hunt in Sibiu

16 March, 2011 (18:49) | Team Building | By: Florin Popa

De-a lungul vremii (pana acum vreo trei ani, mai exact), am trecut de nenumarate ori prin Sibiu fara a avea curiozitatea de a ma opri sa vizitez centrul vechi al orasului. Strabatandu-l doar din masina si doar pe arterele principale, mi-a facut impresia unui oras trist, cenusiu, tern si purtand adanc impregnata amprenta arhitecturii de tip comunist.

In 2008 am primit o solicitare de la un client pentru dezvoltarea unui modul de City Hunt in Sibiu. Mi-am facut de acasa temele (net, cautari, obiective, povesti) si am plecat in expeditie, fara un avant deosebit, totusi, datorita parerii modelate deja.

Imi este imposibil sa surprind in cuvinte socul pe care l-am resimtit cand am inceput sa vizitez centrul vechi al Sibiului …
M-am regasit teleportat, dintr-o data, altundeva. Afara. Departe. Oriunde, dar numai pe plaiurile mioritice nu.
Civilizatie, bun simt, oameni destinsi, corso, zambete, calm, politete, frumusete, incredere, fericire, plimbare, o suta de limbi vorbite, porumbei, relaxare, arteziene, case frumos colorate, scari povarnite unind trecutul cu prezentul, turnuri semete, muzee … si as putea continua mult si bine insiruirea de cuvinte. Ma tem insa ca v-as plictisi si pierde in acelasi timp …
Am fost invadat de o multime de lucruri pe care de mult timp nu le mai observ in jurul meu – sunt bucurestean si o buna parte din timp mi-o petrec in capitala. O urbe pe care, intr-o caracterizare succinta, as putea-o descrie, fara a exagera defel, cu antonimele vorbelor cu care am creionat atmosfera centrului vechi al Sibiului …

De prisos sa mai adaug ca de atunci incoace sunt iremediabil si probabil pentru totdeauna indragostit de centrul vechi al Sibiului, si, din cand in cand, merg acolo pentru doar o plimbare si cateva clipe tihnite petrecute in preajma copiilor si a porumbeilor din piata Sfatului.

Slideshow:
Fullscreen:
Download:

Modulul de City Hunt dezvoltat in Sibiu si derulat de nenumarate dati pana acum il are in centru pe savantul Franz Joseph Muller, care, acum mai bine de doua secole, a facut o importanta decoperire chimica ce a avut un puternic ecou in epoca – s-a crezut ca a fost gasita piatra filozofala.

Astazi mai exista foarte putine exemplare din monedele batute din metalul descoperit de Muller, iar cateva se afla ascunse intr-un cufar, undeva in cetatea Sibiului. Cu ajutorul unui vechi manuscris si avand la dispozitie 4 ore, participantii vor strabate citadela in lung si-n lat pentru a dezlega misterul si pentru a gasi Tezaurul pierdut …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Pasii inainte

11 March, 2011 (16:57) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Acesta era subiectul despre care incepusem sa scriu la inceputul saptamanii, cand am fost “deturnat” de cuvintele schimbate de Andrei Plesu cu Gabriel Liiceanu.
Este vorba, in esenta, despre determinare si despre vointa de a face ceva. De a impinge lucrurile intr-o directie. Despre pasii facuti inainte.
Confucius spunea: “A journey of a thousand miles begins with a single step”.
Incredibil cata forta pot sa capete aceste cuvinte in momentul in care treci printr-o situatie de viata descrisa de acestea …

In urma cu ceva vreme, o buna prietena mi-a sugerat vizionarea filmului “The Secret”. O prostioara de film (si sunt dragut cand il caracterizez astfel), centrat mistic si obsesiv pe ideea ca intregul Univers incepe sa te ajute in a-ti atinge un obiectiv, odata ce ti l-ai stabilit.
L-am parcurs pe FFWD in cateva minute (nu mai mult de trei).

Revenind in prezent – cochetez de vreun an si jumatate cu ideea de a vinde o masina. Un Opel Vectra din 1997 (violet, in plus), cu o valoare mai mult in plan sentimental, intrucat am inceput cu ea, in 2003, activitatea de Team Building, si, tot cu ea, de vreo doi ani, merg la pescuit.

De prisos sa precizez ca in ciuda intentiei de a vinde autoturismul, n-am miscat nici macar un deget in directia respectiva. Ca este veche, ca nu-i o perioada potrivita sa vinzi masini, ca decat sa o dau pe nimic mai bine o mai tin … tot felul de motive si argumente.

Asta pana martea trecuta, cand, pe seara, mi-am zis ca-i cazul sa fac ceva. Pana la 21.00 plasasem deja anuntul de vanzare pe cateva site-uri specializate. La 21.30 primeam deja primul telefon de la o persoana interesata de achizitia Violetei … nu-s chiar o persoana emotiva, dar mi se uscase gura, imi cam tremura glasul si cu greu legam o vorba de alta. A doua zi, dimineata devreme, apare a doua persoana interesata si stabilim o intalnire la 10.15. Pana la intalnire, alte 3 telefoane, inca 2 intalniri stabilite.
La ora 12.00, miercuri, Violeta isi schimbase deja proprietarul …
Totul s-a incheiat joi la pranz, cand au fost in stare si cei de la circumscriptia financiara de care apartin sa genereze inutilul si stupidul certificat fiscal (necesar cumparatorului) si sa puna o stampila pe fisa de inmatriculare.
Pretul obtinut a fost cel al pietii (determinat de mine, subiectiv poate, de pe net) minus un 10% cedat la inevitabila negociere. Altfel zis, am primit un pret corect si n-am dat-o de pomana, asa cum as fi crezut cu ceva timp in urma …

N-as vrea sa credeti ca acum am picat brusc in misticismul tezei promovate de filmul despre care vorbeam mai devreme …
Este important, insa, ca din orice se petrece in jur sa incercam sa decantam adevarul de minciuna, utilul de netrebuincios, integritatea de coruptie, inteligenta de prostie, moralul de amoral, realul de fictiune …
Limpede ca nu vom reusi intotdeauna, dar ne vom obisnui sa analizam in loc de a “cumpara” instant orice ni s-ar vinde, ne vom pune continuu intrebari si clipa de clipa vom invata cate ceva.

Concluzionand, trebuie sa facem ceva astfel incat in fiecare zi sa inaintam cu cat de putin catre ceea ce vrem sa construim sau sa devenim; impulsul pentru acesti pasi inainte, insa, n-are cum sa plece de altundeva decat din interiorul fiecaruia dintre noi, deoarece Universul isi are legile sale si putin ii pasa despre firele de nisip care-l compun …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Vorbe care zidesc

6 March, 2011 (12:10) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Cu totul altceva incepusem sa scriu …
Despre determinare, despre a face ceva, despre atitudinea pozitiva si despre modul paradoxal in care sansa incepe sa apara (sau sa devina vizibila, mai degraba) doar dupa ce ti-ai ales o cale si ai facut primii pasi.
Ramane insa pentru o data viitoare, intrucat penelul ma poarta intr-o alta parte … in zona vorbelor care zidesc.

Imi place sa duc la bun sfarsit orice incep si, cand am pornit povestea cu blogul, m-am temut ca nu-mi va fi tocmai simplu sa gasesc subiecte despre care sa scriu. Mai sunt si perfectionist, in plus, fapt care complica nitel lucrurile.
Cred ca un subiect trebuie sa aiba cap, coada, continut, si, mai ales, sa fie relevant pentru cei care poate il vor rasfoi vreodata. Sa schimbe cu cat de putin ceva. Sa aprinda o scanteie sau o dorinta in cei ce-l parcurg. Sa ridice macar un semn de intrebare.

Urmaresc, de vreo luna de zile, duminica de duminica, o emisiune excelenta realizata de Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. Intr-o mica paranteza, am fost aproape de a-i include in titlul articolului, dar nu mi s-a parut tocmai in ordine sa incerc a imprumuta astfel notorietate si un oarecare trafic.
Emisiunea are loc dupa-amiaza, de la orele 18.00, pe TVR1. TVR, stiti, televiziunea care ne taxeaza in mod abuziv de cateva ori (c-asa-i in Republica) – contribuim atat ca persoane fizice (avand un domiciliu), cat si ca persoane juridice (poate avem una sau mai multe firme).

Dar sa revenim la subiect si la puterea cuvintelor rostite.
Dialogurile sunt superbe si, la fel cum probabil exista antimaterie, am convingerea ca discutam despre o emisiune antirating … a se lua in considerare conotatia pozitiva.
Si nu de putine ori sunt pierdut pe drum, cu toata stradania celor doi de a dezbate pe subiecte si intr-un limbaj accesibil oamenilor obisnuiti.
N-am ratat insa nicio intalnire a celor doi si imi aduc aminte de un sentiment ratacit in amalgamul ultimilor douazeci de ani – asteptarea infrigurata a unui serial – va mai amintiti poate de “Mannix”, “Kojak”, “Misiune imposibila” …

Descopar, asadar, intr-o societate romaneasca in plin proces de descompunere, un firicel de aer curat, de bun simt, de dialog civilizat, de schimb de pareri (de multe ori de pe pozitii diferite), de abordari destinse …

Ar mai fi de spus ca la capatul celor 45 de minute, neintrerupte de vreun spot publicitar, poti avea dureri de cap. Mie mi se cam intampla. Insa mult mai importante decat usoara migrena sunt semnele de intrebare care, cateodata, reusesc sa te scoata din starea de suficienta si confort si sa te determine sa mergi inainte si sa schimbi ceva …

Imi permit un sfat de final – pentru ca nu stiu cat timp va mai supravietui aceasta emisiune – incercati sa o urmariti macar o data si nu uitati (la fel cum Ulise s-a legat de catargul corabiei sale) sa ascundeti bine telecomanda … tentatiile sunt puternice.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Telefonul care ne instraineaza

28 February, 2011 (04:21) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Experimentez in continuare blogging-ul si constat ca e interesant sa scrii, cand si cand, despre cate ceva. Cu toate ca usor nu-i deloc …

Spunea, o statistica, deunazi, ca in Republica ar fi active vreo 27 de milioane de telefoane mobile. Noi, cu vreo 5 milioane mai putini, si mai degraba pasivi …
Imi vin in minte telefoanele de acum 20 de ani. Sau lipsa lor, de fapt. Cuplajul si firul legat de calorifer, lunile de asteptare si “cunostintele” necesare pentru aprobarea instalarii unui post telefonic, cabinele cu telefon fara disc si “… Bucurestiu’, cabina 2” …
Vremuri in care, in ciuda lipsei comunicatiei instantanee (si nu uit nici restul de caracteristici ale perioadei), reuseam sa ajungem la timp, sa fim aproape unii de ceilalti si sa respectam ceea ce am spus ca vom face.

Indreptandu-ma, incet, catre subiect – nu cred ca am sa-i pot intelege vreodata pe cei care nu raspund la telefon. A avea un telefon mobil trebuie sa fie un act responsabil si o asumare a comunicarii. Comunicare intreaga, dodoloata, si bidirectionala.
Intr-un fel, povestea se asterne in doua straturi: cel personal si cel de business. Nu-mi dau seama de ce, insa, in ultimul timp experimentez ambele fatete. Jucand in rolul celui neraspuns. Suficient de des cat sa imi pun serios intrebarea unde o fi problema …

Luand in discutie intai planul personal, nu gasesc vreo scuza sa nu raspunzi la telefon. Pot sa fiu de acord ca exista apeluri … mai putin placute. Dar trebuie sa fii in stare sa treci peste reactia “epidermica” si sa rezolvi ceea ce ai de rezolvat, in termeni clari, fermi si nu in ultimul rand, civilizati. Pentru ca nimeni nu va solutiona nimic in locul tau. Niciodata.

Trecand in zona de business, “neraspunsul” se transforma in ceva cu mult mai grav, intrucat deja nu mai actionezi in nume propriu, ci reprezinti compania care te-a angajat. Un exemplu – nu exista niciun motiv pentru care, dupa ce ai solicitat o oferta, dupa ce ti-a fost transmisa, dupa ce au avut loc discutii si o intalnire chiar … sa dispari din povestire fara a mai raspunde la niciun apel telefonic.
Scenariul se repeta insa cu o densitate si regularitate care nu pot decat sa ma sperie si sa ma faca sa imi reconsider in mod serios pozitia, atitudinea si reactia fata de acesti (…).
Cat pe ce sa utilizez un cuvant care ii defineste perfect …
Ma bucur ca nu mi-a scapat vorba respectiva, dar sunt momente in care incepi sa te indoiesti de Newton, sa crezi ca merele pot cadea in orice directie si, prin urmare, suitul pe pereti sa devina realitate. Asta pentru a nu renunta la una din valorile tale (Clientul) si sa nu raspunzi cu moneda pe care cu prisosinta ar merita-o.

Pana la urma, a raspunde sau nu la un apel arata exact respectul pe care fiecare si-l arata siesi si, apoi, celor de langa el.

Am ajuns astfel sa avem mai mult de un telefon si suntem la o distanta de cateva taste de oricine. In realitate, insa, de cele mai multe ori, ne despart ani. Vreo sapte, primii dintre acestia …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Team Building in vreme de criza

27 February, 2011 (10:33) | Team Building | By: Florin Popa

Prefer ca in locul cuvintelor “vreme de criza” sa folosesc expresia “vremuri tulburi”. Pentru ca, mult prea des in ultima perioada, se acopera incompetenta, lipsa de performanta si de profesionalism sub palaria larga si incapatoare numita CRIZA. E mai convenabil sa dai vina pe diverse conjuncturi, in loc sa incerci sa intelegi situatiile respective si sa lupti pentru a le depasi.
Astfel ca vom discuta putin despre “Team Building in … vremuri tulburi”.

Ce a insemnat 2009 si 2010 ? Ce va insemna 2011 ?

Sintetic, intr-un singur cuvant, SCHIMBARE. Ceva care iti poate anula activitatea sau o schimbare care poate fi transformata in oportunitate daca o intelegi si o gestionezi corespunzator.

Care a fost prima zona unde s-au facut economii si rectificari de buget in anul 2009 ? Resursele umane, mai exact sumele alocate pentru Training, Team Building, Incentives, etc.
A rezultat astfel o economie facila la prima vedere, fara efecte negative pe termen scurt, dar cu consecinte extrem de dure pe termen mediu si lung asupra performantelor firmei.

La fel cum aerul, apa si hrana acopera doar necesitati primare ale unei fiinte, salariul compenseaza numai o parte din ceea ce isi doreste si are nevoie un angajat. Prin urmare, daca se ingrijeste doar de aspectele salariale, o companie va avea angajati, dar va fi departe de a fi eficienta si de a face performanta.

Henry Ford spunea “You can take my factories, burn up my buildings, but give me my people and I’ll build the business right back again.” Cu siguranta se referea la resursa umana educata, motivata, performanta si capabila de a recladi din nimic o afacere.

Odata ce companiile vor realiza, din nou – si nu la nivel declarativ – ca OAMENII sunt resursa cea mai importanta, vor incepe sa investeasca in pregatirea si perfectionarea acesteia, apeland la firmele care dezvolta programe de instruire si Team Building. Ar fi poate important sa subliniez faptul ca multe companii, dintre cele cu o cultura organizationala solida si cu respect pentru angajati, au continuat si in perioada 2009-2010 sa investeasca in oameni, chiar daca nivelul acestor investitii nu s-a ridicat la cifrele anului 2008.

Privind acum lucrurile din cealalta parte – referind strict zona de HR – companiile care au reusit sa supravietuiasca incurcatilor ani 2009-2010 vor avea un 2011 mult mai bun. Pentru simplul fapt ca angajatorii au inceput deja sa-si pretuiasca din nou angajatii si au reluat procesul de a investi in acestia si pentru ca au invatat, poate, o lectie importanta: pretul mic, derizoriu uneori, pentru diverse servicii din domeniul HR nu inseamna decat un singur lucru: o calitate slaba si bani aruncati in vant …

Concluzionand, anul 2009 a fost cel mai “tulbure” an in Team Building, din 2003 incoace, 2010 a aratat semne de revenire, si, oricat ar parea de ciudat, debutul lui 2011 este de departe cel mai dinamic si cu rezultate excelente deja …

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog

Un blogger … lejer intarziat

27 February, 2011 (04:41) | D'ale vietii | By: Florin Popa

Intr-o totala contradictie cu “Fisa postului” (organizez sesiuni de Team Building, de felul meu), sunt un tip conservator. Fapt pentru care, de ani buni de zile, stau departe de ideea de blog. Nu neaparat pentru ca nu as avea ce sa ascult sau sa invat, si nici pentru ca nu as avea nimic de spus …

Ce-l mana inainte pe un blogger ? De ce scrie ? E nevorbit ? Are “issues” ? Ce-mi scapa oare din ecuatie ? Nu am raspunsurile, probabil ca n-am sa le capat vreodata, dar drumul pare interesant.

Ca sa aduc discutia la timpul prezent – am hotarat (cumva peste noapte) sa intru in acest Univers, sa-i invat regulile, sa ma adaptez si sa il adaptez. Simplu nu-i. Trebuie sa studiez, sa caut, sa filtrez, sa citesc, si … sa fiu citit. Fiind vorba, pana la urma, despre ceva elementar, numit evolutie. Te sau dispari, altfel spus. Drum de mijloc nu prea exista.

Si cum in orice e bine sa iti stabilesti limitele intre care urmeaza sa evoluezi, imi vine in minte o vorba cu talc a unui oriental (Jiddu Krishnamurti), care spunea ca “It is no measure of health to be well adjusted to a profoundly sick society.”

O fi o hotarare sanatoasa ? Am intrat in patologic ?

Om vedea. Partea buna, oricum, este ca … am luat o decizie.

Florin Popa
Team Zone – Team Building & Training
www.teamzone.ro

Team Building Blog